Nu te-mpotrivi. Tu va trebui sa iei aceasta grijã asuprãþi
in poarta, la care-am ajuns, trecând prin aceastã vale,
sã fii straja copilãriei mele. A copilãriei
ce-o duc incã in mine.
Ea e singurul bine, izvorul a toate, prin tot anotimpul,
prin toþi anii, sub toate punctele cardinale.
Tu pãzeºte, pãzeºte tu izvorul sã nu se usuce
la sfârºitul ãstui timp
lãsat in urmã intre floare ºi poamã.
Grijeºte tu sã nu se stingã micul incendiu
ascuns în inima brânduºei de toamnã.

Avui ºi eu o datã spatele ars de urzicile soarelui
ºi tãlpile goale. Îþi amintesc zile stinse de mult,
dar sã nu crezi cã mi-am trecut ºi copilãria
sãrind pe vremuri zãplazul. Nu, copilãria e încã aici.
Copilãria mea e aici ºi astãzi.
ªi dac-aº sãri ºi peste poarta toamnei
la care-am ajuns, copilãria aº sãlta-o cu mine,
strânsã în vine ºi-n pumnii mei arºi.
Nu trebuie decât puþin sã-mi ajuþi
c-un surâs sau c-un val de frumuseþe
nãvãlit în obraji.

Vorbele mele sã nu te mire. La tâmple,
e drept, am o seamã de fire cãrunte
ºi câteva gânduri aplecate-ntr-o dungã - pe frunte.
Tu stârneºte numai o clipã îndurãtoarea scânteie
ce mai mocneºte în vatrã,
scânteia care aleargã ºi râde,
mugurul de luminã
ce arde în sânge ca moartea de albinã.

Ci poarta e în adevar aci ? Poarta surã
cãreia n-aº vrea pe nume sã-i soun ?
Tu opreºte-mã încã, sã nu intru. Nu vreau sã apun.
Fereºte-mã tu, sã nu-mi gãsesc prea grabnic împlinirea,
sã nu mor mai înainte de-a muri.
Dar itã mã-ntreb : Tu, fata din poartã,
tu - cine eºti ?
ªi dacã nu eºti,
atunci unde eºti ºi cum vei fi ?