Sunt mai bogat că scriu de câte toate,
Dar bunăstarea sigur îmi trenează ?
Mă simt cuprins de-o mare nedreptate,
Când chiar cei dragi prezentu-mi reproșează.

Încerc să-mi înțeleg nescrisa cale,
Să descâlcesc hățișul de simțiri.
Nu cred în prevestirile astrale,
Deși mai rătăcesc prin amintiri.

Am dat doar glas chemărilor din mine,
Ce lâncezeau ascunse printre gânduri,
Când scriu, mă reprezint parcă mai bine
Și îmi presar trecutul printre rânduri.

Ei vor să-mi ia și bruma de trezie !
Desigur, știu că starea materială,
Nu poate proveni din poezie,
Dar nici nu-i rătăcire spirituală.

Mă simt constrâns să îmi reiau calvarul,
Să mă întorc la starea mea diurnă.
Voi încerca doar să îmi plâng amarul,
La ceas târziu, în liniștea nocturnă.

Voi fi ca râul strâns de două maluri,
Mânat înspre destinul implacabil,
Al celui ispitit de idealuri
De-a fi doar un perfect contribuabil.