Când patimile noastre coincid, când sub vișinul din curte cresc brazi, când ne alungăm viziunile despre scripturalitate, atunci iubim tot văzduhul în care trăiește Ea. Nu știu cine este EA, dar am o presimțire că în cele cinci minute cât a durat setea am descoperit-o. Mi-am descoperit dojana, incursiunea în cele mai profunde substraturi neuronale în care numai Nash a ajuns. Mi se părea că realitatea este o grămadă de piese din ceramică, dacă ceramica este materialul memoriei. Ne place atât de mult căderea încât să nu acordăm puțină atenție inimii? Cred că dincolo de starea de secreție nimeni nu ne exonerează de la a primi binecuvântarea Cuvântului. Călugării s-au născut pentru a ne lega de negrul viu, pentru a ne suprima cel din urmă asentiment imoral, doar am citit și eu Decameronul, mi s-a părut vocea suprarealistă a unei mănăstiri dependentă de simpatia scriitorilor italieni.
N-am mers pe apă, am mers doar pe un mâl spre care ne îndreptasem cu un an în urmă, când celebrasem "Al cincilea congres de ubicuitate", plin de anateme.