poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1497 .



Ochiul de veghe
poezie [ ]
poezii filosofico-religioase

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [olga_alexandra ]

2006-06-08  |     | 



OLGA – ALEXANDRA DIACONU








OCHIUL DE VEGHE


POEZII MISTICE




































EDITURA




OCHIUL DE VEGHE


Un timp fără memorie:
doar Ochiul de Veghe
împăcat în sine însuși
veghează zborul vulturului
căutându-și cu ardoare prada

Ochiul de Veghe:
plutind pe deasupra inimii mele
învăluindu-mi creștetul
și lăsându-mă să fiu
munte cu vârful întors
în oceanul stihiilor

Ochiul de Veghe :
ciocănind
cu degete de aer –
fluiere nesfârșite ale văzduhului –
în pereții unei case interioare
în care se spune că locuiesc eu,
dar pe care nu pot s-o văd,
pot doar s-o simt cu intermitențe
cum se leagănă între pământ și cer
după cum sângele îmi zvâcnește
când prea în creștet
când prea în tălpi,
după cum pasărea închisă
doarme sau e trează

Ochiul de Veghe:
spunându-mi când dorm
că eu sunt în El
și El e în mine,
dar când sunt trează
nu mai știu
cine veghează pe cine

Ochiul de Veghe:
lăsându-mă să fiu
vulnerabilă ca firul de iarbă
ca să mă poată salva
mereu în ultima clipă
când merg la nesfârșit
înspre cealaltă parte a tunelului
mult prea repede ca să mai pot
să mă deșir în ritmul destinului
și hârș1!mă trage de mâna lăsată
la prima poartă
să mă mai vadă o dată
rotindu-mă
înainte să-mi dezbrac salopeta

Ochiul de Veghe:
rotindu-mă
fără să simt că mă rotesc
împiedicându-mă mereu
de-atâtea lucruri
care nu-mi dau voie să trăiesc
pentru că ele sunt însăși viața
Cum asta
însăși viața ?
și eu la o parte din calea lor
până la pietrificare
până la nerecunoaștere?…

Cine e înăuntru
cine e în afară?…
Care e înăuntrul
care e în afara
când toate sunt Cerc?…

Un timp fără memorie:
Ochiul e nemișcarea
surâsul și moartea
trezia și somnul
căderea și zborul –
toate sunt nemișcare
Ochiul de Veghe le știe
visându-Se

Ochiul surâde prin somn
când îl vede pe strănepotul lui Noe
scoțându-și săgeata din tolbă
lăsând-o să cadă în gura tunului
în gura bombei cu neutroni –
ce năstrușnicie și neutronii ăștia! –
Îi tremură firele-n barbă de râs:
altă metodă n-a mai găsit
strănepotul lui Noe
de-a se-ntoarce la mine
decât vânător pe ecranul Ochiului Meu
încercând să ucidă vulturi de lumină!

Calculatorul nevăzut -
pânza zimțată de aer
care se scurge în firele vieții
aidoma apei în val –
din spatele căruia
eu manevrez viețile lor
nu-l bănuiesc cei preocupați
să-și învârtă destinul
pe ecranele calculatoarelor pământești

Furtună cu soare
ploaie cu pietre
cutremure și uragane
mângâierea blândă a soarelui
sau o ușoară adiere de vânt –
toate își găsesc locul în mine
așteptându-și rândul cuminți
Oamenii spun: binele și răul
Eu spun: totul descinde din Tot:
pasărea-n zbor
zborul săgeții
țintind aripi de dor
ceața acoperind abisul căderii
acul magnetic
încurcând
colțurile pătratului
cercului meu
Oamenii spun: entropie
Eu spun: o nouă trezire din somn
când toate renasc
din cenușa gândului meu
mereu proaspete
și nemuritoare
prin chiar prezenșa morții
ne-ncetate

Un timp fără memorie
Ochiul de Veghe spunându-mi:
Eu sunt Vagabondul care leagănă Cerul
Intrepătrund Cerul din Mine
cu cerul de-afară
ascunzând un arcuș de vioară
în urechile lumii
Eu sunt Spărgătorul de Firi
dezbrăcând și îmbrăcând
pe rând cămășile
Oamenii se amăgesc cu timp dedus
necrezând că Zeul este
toate timpurile deodată
căutând Ideea și
împiedicându-se de faptul viu

Eu sunt starea de fericire
de nespus în cuvinte
muzică venită din Mine
amintindu-le că Viața e Zeu
Zeu în despărțire
și în adunare de Sine
Zeu care moare
și înviază în Mine
în timp ce moare și înviază în ei

Oamenii binecuvântați fiind
os de Dumnezeu
înălțând și
coborând
în Mine
căutându-mă
pentru a Mă regăsi
și regăsindu-Mă
pentru a ști că
fântâna și Cerul tot Una e
și știind
înțelepțindu-se
devenind Pacea
care aduce Nimicul
Nimicul din care
Totul născându-Se
contopește bucuria cu spaima
până când ei spun:
eu, Doamne visându-Te doar
mă trezesc din somnul de veacuri
nu gândindu-Te
Visându-Te fără somn
nelăsându-Mă s-adorm
înainte să Te cuprind
ca pe-un șuvoi
ce-mi curge pe la tâmple
simțindu-te în mine Râu
și pierzându-mă în Tine

Se contopește bucuria cu spaima
când oamenii spun:
Zeul este
ceea ce nu pot să cuprind
ceea ce nu pot cerceta
ceea ce îmi dezminte figura din oglindă
Trebuie să rup cercul
în care mă-nvârtesc
neputând să m-ajung
nici în Inalt
nici în adânc
nefiind libertatea
ce n-o pot cuprinde
fiind rațiunea
ce mă desprinde
de Cel ce mă-nsoțește pe mine
fără să știu
dintru început

Nefiind piatră sau copac
sunt câte puțin din fiecare
și m-amuțește pierderea în Zeu
piederea în căutarea sinelui
din nou
și din nou
în fântâna ce m-adapă
numai când adorm
ca să-l pot găsi
doar pe bâjbâite
și trezindu-mă
să uit că L-am cunoscut
și cunoscându-L
să-mi crească
iubirea de altul
ca să descopăr întrepătrunderea
adâncului cu Inaltul
și descoperind Inaltul Joc
doar pe ghicite
să m-ajung
atingând cu sinea
vârful muntelui
ascuns în fântână
stând o clipă
în cumpănă cu sinea
și apoi iar nemaiștiind
cât sunt gând și
cât sunt fior

Căutând o Sine
în tot ce există
după ce Sămânța
își desface Sinele în clipă
dezvăluindu-Și Lumina


Un timp fără memorie
Ochiul de Veghe
spunând Poetului:
totul e ardere
totul e rupere
totul e curgere
moarte continuă
și înflorire din nou
De-aceea
ei se întreabă
ce importanță mai au
pierduți în toate aceste stări
contopite în Mine mereu

Căprioara și lupul
peștele mare și peștele mic
într-o căciulă sunt toate
zburătoare devin și nepământești
viețile lor într-o clipă

Trăind mereu în fapt dedus
crezând că este faptul viu
ei se împiedică-n Idee
și uită că Zeul e Viața

Dar eu sunt
ploaie și semințe
femeie și bărbat
sunt Eu
sunt nimiciri
și biruințe
și toate sunt vibrații pure
văzduh
culoare și
fior
Sunt slavă
slavă și
sunt dor

Mă înfășor
în dor de Mine
cuprinzând lumile
în Tot
și suflete mii de copii
zboară prin flori
multicolore
cântându-Mi:
slavă
slavă Ție
căci Tu ești
Însuși Savaot

Din linii frânte
și din cercuri
făcând spirale-n barba Mea
tot universul se încheagă
ca mii de stele într-o Stea


Și voi îmi sunteți
echilibrul
și Cerul vă e sfânt cojoc
Ca pe-un destin
vă port în Mine
mutându-Mă
din loc în loc


Eu sunt păstorul vostru
și vă cern
ca printr-o sită
laptele etern

O, da,
e lapte totul
chiar de nu pare alb
chiar de nu curge-n râuri
din sân rotund și dalb

Sunt hrana voastră-n suflet
și sufletul vi-l țiu
cu tot ce sorb din Mine
ca să rămân tot viu

Poiana-i nesfârșită
în care eu veghez
și nesfârșirea-i cântec
prin care eu vibrez

Uneori răul vostru
este binele Meu
Pentru Mine sunt Munte
iar penru voi sunt Zeu

Un timp fără memorie
Ochiul de Veghe ascultă
ruga Poetului:
putere dă-mi, Doamne,
să mă-nțeleg
să iubesc lumea
iubindu-te pe Tine
iubind
Cosmosu-n-ntreg
Libertatea prin Tine doar
pot s-o cunosc


Un timp fără memorie
Ochiul de Veghe
ascultă Poetul:
o, Doamne,
Te-am găsit
înainte să-ncep să Te caut
Eu nu știam să urc
dar Tu ai venit
și mi-ai înflorit
lotusul din frunte
L-ai înflorit cu iubire
l-ai înflorit cu Lumină
l-ai înflorit cu Verb
arătându-mi imagini de vis
din universul imberb
scoțându-mi în cale o carte
care să-mi lumineze privirea
prin luminarea gândului meu
care să-mi crească iubirea
prin luminarea gândului meu

Un timp fără memorie
Ochiul de Veghe ascultă Poetul:
vreau doar să fiu
doar să respir
să piară gândurile din clipă
când Tu, Divine, mă atingi
cu nevăzuta Ta Aripă

Tăcere-aș vrea să fiu mereu
s-ascult în mine muzica sferelor
pierdut în dangătul unui clopot prelung
ce s-aude doar noaptea în crugul stelelor

Și totuși, m-arunc cu voluptate în clipă
pândind la granița dintre pământ și cer
cum alunecă umbre pe un pod mișcător
conduse cu blândețe de îngeri

Un timp fără memorie
Ochiul de Veghe spune Poetului:
oamenii încearcă să Mă recunoască
după umbra năvodului
ascuns sub pleoape
după umbra iubirii lor pentru Mine
Vor să Mă poată iubi precum o plantă
mișcătoare la o simplă adiere de vânt
Credința lor- o lungă călătorie înspre
necunoscutul din ei -
îi va călăuzi în fantasticul zbor

Pretutindeni e-o patrie și-un anotimp

Un timp fără memorie
Ochiul de Veghe ascultă Poetul:
numai cu tălpile goale
simt libertatea
plutind ca o floare de grație
pierdută de zei
Ca după potop
mi se înseninează privirile
când mă lepăd de lumea
mărginită a gândurilor

Memoria e doar
o veșnică răzbunare a zeilor
Omul trecutului mă privește
printr-o oglindă de fum
și insulele care
în oceanul din mine plutesc
adormite demult
oricând el le învie
O, Doamne,
o clipă în mine-ai s-auzi
trezit din uitare
cum se zbate neobositul Ulise
O clipă în mine-ai s-auzi
cum domnește pacea după furtună
Fără motiv devin muzică
fără motiv devin cer
și țin bine strânsă între pleoape
linia frântă a zborului
Simt cum mă înec în oceanul
de lumină și sunete
și totuși, în mine
cu mine petrec

Un timp fără memorie
Ochiul de Veghe ascultă Poetul:
nu mă-nspăimântă Nordul
îl simt ca pe-un joc al destinului
Privirile mi le îndrept
înspre moarte hohotitoare

Un timp fără memorie
Ochiul de Veghe aude Poetul:
spune-mi tu, cititorulr,
în veacul nostru cine mai plânge
cine-și mai leapădă sufletul
în aburul privirii?…

Întotdeauna mai rămâne un nor
spre care să mă îndrept
întotdeauna mai rămîne un dig
ca să mă apăr de val
spre care să mă îndrept
ca spre o dulce îzbăvire
chiar dacă un triunghi nevăzut
îmi va lua ultima speranță
pentru că întotdeauna
nimicul e un nou început
din care renaștem
umezi și proaspeți
ca din coaja oului sacru, inițial

Un timp fără memorie
Ochiul de Veghe ascultă Poetul:
o, Tată, fi-va vremea
să mă întorc Acasă
condusă printre stele
de spiritul Tău blând
Puzderie de gânduri
nescuturate încă
de gândul cel din urmă
în vreme adăstând
Nedespărțite bine
de-a brațelor iluzii
întinse ca pe-o ață
sau încă răsucite
ca noduri în năvod

Mă-nvață să fiu simplu
să caut Calea dreaptă
firescul să mă-mbie
la fiecare pas
să-mi fie clipa veacul
și veacul doar o clipă
să mă preumblu vesel
în lumea fără ceas

Un androgin cu aripi
Tu ești
privind netulburat
și proaspăt Adevărul
prin Ochiul rotitor
de vultur naripat'

Mai iute decât vântul
prin multe lumi voi trece
și depărtări astrale
le voi scurta în clipă
cu inima-n Lumină
în taină așteptând
să mă atingă-n suflet
mirifica Aripă
și spirite alese
din neamul Tău regesc
mă vor chema în preajmă
aă pot să sorb Lumina
să pot să scutur lesne
din pori de întuneric
din coajă de cuvinte
să pot să scutur Vina.

Un timp fără memorie
Ochiul de Veghe ascultă Poetul:
coroana divină
sau coroana de flori
pentru mine apare
în Lumina prea clară
dacă sufletul liber
mi-l las ca să zboare
și trupul meu
de Lumină învins
va deveni zburătoare
Nu trebuie decât
ochii să-nchid
și să iubesc Stăpânul divin
iubindu-I fantezia creatoare
în fiecare chip
în fiecare gâză
în fiecare floare

Un timp fără memorie
Ochiul de Veghe aude Poetul:
soarele încă n-a răsărit
dar lacrima leului curge în mine
ca să purifice planeta Pământ
Din laba lui de felină divină
care păzește Tronul lui Dumnezeu
se cerne peste mine veșnic lumină
Coarne divine de berbec și de taur
străpung nourii lin
pentru ca ochii Lor să m-acopere
să mă-nvăluie semnul divin

Un timp fără memorie
Ochiul deVeghe aude Poetul:
ochiul din frunte
mi se rotește ascuns
lăsându-mă să-L văd
pe Cel Nepătruns
O minge aurie
simt cum devin
urcând tot mai sus
înspre Ochiul Divin

O lume de vis
o am sub pleoape
ce vine adesea
un suflet s-adape
un suflet ce-a uitat
că-și are izvorul
în cel ce mereu
e Nemuritorul
un suflet ce-ar vrea
să-și aducă aminte
de lumea-nțelegerii
fără cuvinte
de lumea muzicii
ascunsă-n tăcere
de lumea zborului
ascuns în cădere
de lumea infinită
ascunsă-n finit
de lumea Adevărului
nemărginit

Un suflet ce vrea
să-și iasă din minte
să poată vedea
c-un ochi mai cuminte
o Mână ce-mparte
mereu Lumină
lăsând-o să curgă
pe-ntuneric și vină
să apere Pământul
de pierderea-n haos
Luminii aducând
Lumină-n adaos
să apere spirite
cu trup îmbrăcate
rupte din Lumină
și-n lume-aruncate

Un timp fără memorie
Ochiul de Veghe aude Poetul:
sunt doar vibrație și
sunt
sunt
sunt
o licărire de Lumină
divin avânt

Mi-e sufletul
atât de plin că
Timpu-și varsă clipele

Nu-ncape-n preajma mea decât
un fâlfâit de Aripă
Atât.


8.V. 2002







































































O SINGURĂ PLOAIE

Singuri nu știm uneori
cum ne ucidem visele
Luăm țărâna în palmă
și așteptăm din lutul ars
să încolțim semințele…
O singură ploaie
una singură
și-atunci spunem:
Doamne, Tu ești
Marea Așteptare
Marea Dorință
marea de noi
neputință
care ne-acoperă
înțelept
ca un mit.

13. VI. 1974























PSALM
Variantă

Mă pierd în Tine,
Doamne,
și-mi e atât de dor
de mantia ta largă
în care mă-nfășor
Tu pari a nu ști unde
și nici chiar cine Ești
Tu pari că dormi adesea
Tu pari că nu gândești

Și totuși,
când pe-o parte Te-ntorci
Tu te trezești
formând o piramidă
cu vârfu-ascuns în Ceruri
pe baza ei Pământul
susținând mii de oști

Sub pașii-Ți uriași
Tu veșnic poți să miști
grăbind sau rărind ritmul
Te-ascunzi în Tine Însuți
senin purcezi spre Tine
și nu Te uiți la ceas

O muzică ascunsă
Te pune în mișcare
din dor de Tine Însuți
deși ești fără glas
Și toate în spirală
la Tine se întorc
cum fusu-ntoarce firul
mereu pe altă parte c
când fetele în seară
stau vesele și torc

Ca unic scop și bine
mișcare Tu o ai
tot alta ea devine
când Ție tu te dai

Din dor de Tine Însuți
copiii Tu Ți-i chemi
într-un târziu la Tine
cum Fiul se întoarce mereu
de-o veșnicie
dând vremurile-n vremi

Lăsând doar înserarea
să ne cuprindă stând
când doar purtându-Ți umbra
purcede Duhul Sfânt
Lăsând apoi și noaptea
să ne cuprindă lin
cuprins cum e paharul
de floarea albă-n vin

Rămâi ascuns
în ceea ce veșnic dăruiești
un joc de-a v-ați ascunsa
se pare că Tu ești
Acesta este Jocul
ce singur Ți-ai impus
mișcându-Te întruna
când jos și când iar sus

Și când purcezi în Cale
Îți place să insiști
lăsând în urmă-Ți ape,
munți, ierburi
când Te miști

Te-acorzi în Tine Însuți
cu-arpegii mii și mii
și când privești Pământul
vezi toate cum le știi

Și iar Te-ntorci la Tine
în brațe-ai vrea s-Te strângi
din prea multă iubire
Și tot ce-i pe Pământ
se-ntoarce-n ritm celest
unind Nordul cu Sudul
și Vestul intră-n Est
Și tot ce se întoarce
se mișcă-n ritm de dans
și Cerul și Pământul
devin doar un balans

În zbor egal de aripi
se mișcă totu-n Cer
pân' toate pe Pământ
la Tine venind pier

Tu ești lăcașul Vieții
în cerc Te desfășori
deși ești neclintit
în veci Tu n-ai să mori
O inimă prea sfântă
pe lumea asta ești
să Te descrie nu știu
nici zei nepământești

Te miști în ritmu-Ți propriu
și-astfel întrepătrunzi
tot ce-i la suprafață
cu cele-n cari Te-afunzi

Abisul libertății
repauzare ești
readucând la Tine
în Cale ce-ntâlnești

Și toate rămân sine
culcate-n sânul Tău
căci fără ele toate
Tu nu ești Dumnezeu

Cu sufletu-Ți divin
Tu Te cunoști ca Zeu
deși ești Cel de azi
la ieri Te-ntorci mereu

În întregime vezi
gândești, auzi și simți
cum Te iubim cu toții
copii ca și părinți
De-aceea nu Te-asemeni
cu nici un muritor
trăind ca o Absență
ce-aduce numai dor

Și-n timp ce intri-n Tine
și-n Sine Te mărești
purcezi spre-a noastră lume
dar nu - Ți părăsești Casa
ci rămânând în Tine
continui să zidești
Tu ești Dăruitorul
ce Firea dăruiești
iar Firea - Ți este darul
ce – ntruna - l pierzi sau crești

Eu sunt doar un acord
în armonia Firii
un număr insistent
în leagănul iubirii

Dar Tu ești Suveranul
și Mare Preot ești
acorzi netăinuirea
cunoașteri dăruiești
Rămas în Tine Însuți
mișcându - Te pe loc
în lume al Tău Spirit
își face veșnic loc
Cuvântul e în Tine
doar Tu poți fi Cuvântul
și lumea asta toată
biserica Ta e
În zidul Ei sunt piatră
cât vorba în mine e
în mine cât e gândul.


aprilie-mai 1996
















DUHUL SFÂNT


Natură înseamnă naștere
Iată, Duhul Sfânt
se naște într-un Ou
care plutește pe ape
Corpul Lui e fluxul de Idei
e informația Lui despre Sine
printr-o mișcare continuă, discretă
a părților
prin schimbarea caracterului acestei mișcări

Natura este Unul
care își generează propria existență
prin întrepătrunderea părților Sale
prin trecerea lor unele în altele
prin rezonanța naturală
a Ideilor ascunse sub părți

Întregul care conține părțile constă în armonie.



mai 1996





















O, DOAMNE, PRIN TINE, UNIVERSUL ÎL SIMT


O, Doamne,
prin Tine
universul îl simt
cum tresare:
proaspăt ca dup-un somn
ca dup-o înserare
Totul în el e
numai nedumeriri și mirare

Simt linia orizontului
în jurul inimii mele
ca un balsam pe-o rană
Lasă-mă să fiu
umila mreană
care nu știe că piere

O, acest leagăn enorm
în care m-afunzi
când adorm
e singurul balsam
pe care-l mai am
pentru copilăroe
Pentru copilăria când
nu mă întrebam
de ce tresar
sau de ce respir
Eram!

Binecuvântat să fie
aerul tare al visului!
O, cum m-am desprins dintr-o dată
din imensa roată-a plictisului!

Nu mai știam unde să mă caut -
în frunze ,
în flori, în auz –
totul părea atât de confuz-
nici un ecou
pe pământ sau în Cer
pentru sufletul meu
Aș fi vrut să m-avânt –
dar unde?…
Nu mă-ntâmpina neclintirea
în văzduh sau în unde

Simt cum înot
în abis
Să nu mă strigi
să nu-mi spui pe nume
Nu vreau să cad pe Pământ
vreau să rămân imponderabilă:
dimineața
cu mâinile întinse spre soare
cu tălpile goale lipite de lut
Numai așa
muzica sferelor pot s-o aud
Numai așa
n-am să Te-ntreb
de ce e omul trestie gânditoare
de ce e gândul durere
și poezia rană veșnic deschisă

O, Doamne,
lasă-mă să plutesc
pe notele Cerului!
Poate-am să găsesc cheia
Porții veșnic închisă.


25. VIII. 1991



















APELE SUFLETULUI


Apele sufletului
s-au limpezit de-acum
Nu știu când și cum
am îmbrăcat o haină de foc
drept mesaj pentru drum
Brad am devenit
cu brațele vâslind în jos
și vârful gândului direct în cer
Nevăzutul lac în mine
cer e
întors

Nu mi-a mai rămas
decât contemplarea
punctelor dintre două lumi
indefinite
ca niște constelații
ascunse sub pleoape
și care-mi aduc
departele aproape

Nu mi-a mai rămas
decât așteptarea
luminării trupului meu
până la topire
până la pierdere
în nevăzutul Zeu.


4. XII. 2003










'



SUNT DOAR UN VAS


Sunt doar un vas
care tânjește
după roua de lumină
după uleiul prea sfânt
Noaptea-mi ațintesc privirea
spre stele
și devin așteptare
devin tăcere
fără de gând.

Numai așa
simt că-mi vor crește
aripi de foc
Numai așa
îngeri de pază
vor face loc.

Înger - soldat
deschide Poarta
să pot să trec –
partea cea vie din mine
e dincolo
Nu mă lăsa
în vremelnicie să mă petrec.

Înger de pază
zidul e-n mine
vreau să-l dărâm
Simt rădăcina
cum mă atrage
din alt tărâm.


15. I. 2004











TOT OCOLIT MI-E DRUMUL, DOAMNE


Mai sus
mai jos
mai sus
mai jos –
tot ocolit
mi-e drumul, Doamne.

O scară port
în suflet eu
și mereu cred
că-mi ești aproape
dar treapta ei
se rupe des
făcând din Ceruri
ape, ape.

Și, Doamne,
muzică Tu ești
ești veșnic muzica Tăcerii.
Tăcerea
om, cum s-o aud
decât în clipele plecării?…

Încet
Tu mă dezbraci de trup
cum îți dezbraci cămășile
și, Doamne,
nu Te nimeresc
deși-s deschise ușile.

Dar știu:
cândva, în asfințit
când frunze-mi vor zbura în cale
pe calea vântului-am să vin
unind în mine deal cu vale.

Și toți vor crede c-am murit.
31. I. 2004





ANOTIMPURI IMAGINARE


N-am învățat
să mă vindec de mine
n-am învățat
să mă vindec prin lume
Sufletul meu
înflorește deplin
numai în anotimpul divin.

Nu știu să țin scara
pe orizontal㠖
simt că-mi intră
pietricele-n sandală.

Când mergi cu o floare
ținută-ntre dinți
ca să-ți poți ridica
mâinile întru sfinți
oamenii te ocolesc
cu mirare
și te confundă
c-un semn de-ntrebare.

Un semn de-ntrebare
ce nu-i dorit:
ei nu vor să știe
că deja au murit
că mai respiră
doar să ronțăie ură
și-ți acoperă sufletul
cu o-njurătură.

O, anotimpuri imaginare,
ce vă hrăniți
c-un semn de-ntrebare
și cu-o mirare nețărmurită,
voi v-ați ivit să apărați poeții,
imnuri de slavă când ridică vieții!


18. II. 2004



UNEORI NOAPTEA


Uneori noaptea -
când nici o mișcare
nu-clină balanța
Tatălui Sfânt -
pe nesimțite
devin Aripă
cu ochi de cristal
și m-avânt
m-avânt…

Nu mai știu
cât lut e în mine –
sunt doar mirare
doar respirare oprită
doar … înfiorare

Uitată în muzica sferelor
uitată-n lumină
uitată-n culori
de eul meu pământesc mă desprind:
sunt doar un punct
pe roata erelor

Un punct luminos
rotindu-se-n spirală
și legănând durerea
de-a nu putea ști

cum să descrie frumusețea cerească
nebănuită de oamenii vii.


14. III. 2004










ÎNTRE PĂMÂNT ȘI CER


Sfâșiată mereu
între Pământ și Cer
nu știu când plec din mine
știu doar că simt cum pier
cum devin plânsul
unei sălcii pletoase
care nu-și poate îndrepta
crengile în sus
cum devin mersul
unui prinț al văzduhului
care se-mpiedică
în aripile prea mari

Eu am venit să vă învălui în lumină
dar ziduri nevăzute mi-ntâmpină ființa
înclinând-o spre fiorii abisului

De-aceea
un far eu însămi
simt c-am să devin
să pot deschide
un tărâm divin.

28. II. 2004



















INVITAȚIA LUI ISUS LA CER


Nu în genunchi
veți sta de-acum
ci în picioare
de veți ști
Cerul deschis
să îl priviți

Nu sclavi vă vreau
ci doar copii
ce cu iubire
Mă desfată

Mă veți cunoaște
prin iubire
doar ea vă este
taina Firii

Iubind
vă veți găsi pe voi
și de Pământ veți fi desprinși

Ca pomii-n floare veți fi ninși.


3. III. 2004



















PETALĂ DINTR-UN TRANDAFIR DIVIN


Știu doar tăcând
eu capul să mi-l plec
cu sufletul plutind
să Te petrec
și în tăcere
glasul să-Ți ascult

Nebănuite muzici în tăcere
de poți să le asculți
devii tumult

Lumină eu devin
când Te presimt
cu ochii cei lăuntrici
ca pe-un nimb
și-ncep să Te-nțeleg
ca pe un miez
ce veșnic se revarsă în diez

Fărâmă doar
din raza Ta divină
eu sunt
dar sunt și apă
sunt și tină
și aerul îl las
să mă pătrundă
visarea-ncet să simt
cum mă inundă

Respir acorduri muzicale doar
și simt cum mă înalț
devin tropar

În lumea Ta înaltă
toate cântă
și spații, flori și păsări
muzica Ta-nveșmântă
Serafimi, heruvimi și îngeri
din muzica Ta doar sunt frângeri

Ideile se-ascund în dans
născând sublimul în balans
În armonie, rouă și parfum
plutesc petale
lin făcându-și drum

Petală dintr-un trandafir divin
să pot să fiu

ascunsă în sublim.


2. VII. 2004






































MI-E INIMA UN TEMPLU


Mi-e inima un templu
și cugetul mi-e preot
și simt cum în lumină
biserică devin
și candelă aprinsă
să ard în rugul veșnic
al focului divin

Presimt ca o scânteie
divinul cum îl port -
în El e adevărul
a toate și a Tot.


2. VII. 2004




























MĂ VREI PRIMI CÂND AM SĂ MOR?…


Pare că-mi amintesc de Tine,
Doamne,
din vremea când eram în Cer
Iubirea mea e-atunci prea mare
s-o pot reține-ntr-un ungher

Dar luminarea-i o clipită
suflet de lut eu redevin –
mă-nvălui în greșeala lumii
chemându-Te doar când suspin

Umil devin când recunosc
că Tu ești Calea și-Adevărul;
mi-nvălui trupul în Lumină
și beau iubirea cu urciorul

Îmi pun speranța în iertare:
ca unui fiu risipitor
mi-e dor de Casa Ta cea Mare

Mă vei primi când am să mor?…


19. VIII. 2004















TAINELE LUMII,ÎN INIMA MEA


Tainele lumii
în inima mea
dormeau cum viața
dormea în pământ
dar sămânța iubirii divine-aștepta
o poartă deschisă la mine în gând

Aceeași sămânță
și totuși, o alta
cunoașterea și iubirea
le armonizează
și căi de lumină
desprinse din mine
un drum infinit
înspre Cer îl creează

Isus ca și Tatăl
ne vor lor asemeni
și pașii ne-ndrumă
cu răbdare și tact
ca-n cele din urmă
să știm fiecare
că Cerul e-n noi
și viața e-n act.


23. VIII. 2004


















LUMINA CERULUI


Lumina Cerului azi cade
în seara sufletului meu
și precum norii se ridică
deasupra mării liniștite
sau precum ploaia se coboară
peste pământul însetat
inima mea în dimineață
petalele și le desface
și adevăruri mă învață
din slava Cerului-nstelat.


23. VIII. 2004






























O BOLTĂ CEREASCĂ


O boltă cerească
îmi izvorăște din inimă
revărsându-mi în trup
Adevărul Divin
fragmentat în puzderii
de mici adevăruri
ca să simt plenitudinea
cât mai deplin.


23. VIII. 2004































LA CE-AȘ MAI FI?…

La ce-aș mai fi
de n-aș ști că exist
să am când ochiul vesel
și când trist?…

Să fiu nu doar lumină
ci cu lumina-n sân
când iarna-mi vine-n față
când vara-mi doarme-n fân

Și sânu-i o oglindă
în care să mă văd
și ochii când i-nchid
eu lumile străvăd

La ce-aș mai fi
de n-aș vedea pe altul
cum se coboară-n lume
cum tinde spre Înaltul?…

Sunt piatra, iarba, omul
doar existențe mute
ce nu m-aud când eu
spun vrute și nevrute?

Dar Duhul, oare Duhul
ce-n suflet se pogoară
nu doarme și în cele
ce n-au vorbit o oară?…

Mă cred pe mine însumi
din toate mai presus
doar pentru că nasc vorbe

Dar oare cele mute
nu-L înțeleg mai bine
pe Tatăl Cel din Ceruri
ca și pe Cel ce-n lume
s-a fost numit Isus?…

11. IX. 2004











IJIN






































.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!