din mila ipocritului de sine și de nimic
între salcâmi și-ntre tei
în fiecare stație de autobuz
cum maidanezii marchează locul
se tencuiește crâșma botezaților pigmei

locaș de cult? loc aș de cult…
la minte scurt și la glas mult

în fața cui te închizi și de cine te temi
potaie cu ochii nici demni
japcagiu al sufletelor fără urme în carte
să poți să mergi Tu mai departe

mai departe

dacă rostesc numele care nici nu există
mă veți înzăpezi-n batistă
veți spune că
m-am lepădat de cuvânt

nici nu mai cânt
nici nu mai sunt

melci striviți stau stelele morții grămadă
să nu mă audă
să nu mă mai vadă
și dacă mi-e milă mi-e silă și nu mă ridic
nu mă voi mai gândi la nimic

la nimic

cu picioarele țepene
cu blana zburlită – ca o javră, ca o vită –
târtăiesc înspre icoane:
dumnezeu’ mă-tii doamne!