spiriduşii

nu se tem de mine
însă mie îmi pare că am puterea să le distrug lumea
doar printr-o mică atingere a degetului meu deformat

se mişcă în jurul meu
legănându-şi capetele lenos
fără să aibă nevoie de mine
sau de aprobarea mea
observ câteva tentative de a mă izola
îmi desenează un cerc în care să stau
cuminte şi poate un pic îngrijorat

cu acelaşi succes ar putea să-mi controleze şi fricile
dar ezită să ordoneze temerilor mele :
opriţi-vă
lăsaţi-l în voie / adăpostiţi-vă altundeva!

tot ce mi se întampla este dirijat de un spiriduş
pe care-l port sub braţ
şi pe care nu ştiu deocamdată unde să-l pun

ori pentru a da mai multă claritate situaţiei
pot abera până a zice că:
circul în venele lor ca o doză de oxigen
împrietenindu-mă
cu nişte globule sau ceva!

în palmele lor făcute cauş
n-ar încăpea nici cât în o lingură
dar oraşul în schimb
se întinde liniştit şi ascultător în mâinele lor

lumina trece neobservată în intuneric