de ce ești singur mă întreba copila sfioasă cu glas tremurând
tocmai acum când vin berzele peste câmpuri înroșite de sânge
când muzica îngerilor foșnește între buzele palide ale dimineții
de ce ești singur tocmai acum când brațele mamei te caută rătăcite
prin smârcuri ochi mlăștinos de durere
tu nu vezi cum ard focuri de mici vietăți pe coline
tu nu vezi cum zvâcnește umbra corbului prin tâmpla căruntă
și o face neagră
n-ar trebui sa fii singur tată duhule blândule
plutind golul cărnii tale pe ape
duioasă forfotă a nopții
în tine se aud ogarii hăituind vânatul
în tine se aud baladele sângerând zăpada
și urmele pașilor jar mocnit pe întinderi cum cânta chitara
de ce ești singur mă întreba copila sfioasă
spune-mi tată, de ce?