DRUM


Chiar dacă n-am,
într-o lume plină ce colbul plăcerii,
nu voi lăsa să se aștearnă peste liniștea mea
praful disperării.

Mă voi trezi în fiecare dimineață
cu roua la picioarele
îmbătrânite de cât au sprijinit Timpul
ca să stea pe un pământ
care simt că-mi aparține din ce în ce mai puțin.

Apoi voi deschide cărări
către pântecele amiezei,
ca să-mi caut rostul în fierbințeala încercărilor
și în tentația urcușului.
Mă voi sprijini în drumul meu
de zborul cocorilor
care-și caută spațiul la sânul cerului.

Târziu, îmi voi aduce aminte
și de amurgul care se apropie.
Și mă voi reculege un minut
deasupra Golgotei care mi-a fost dată s-o urc
pentru a-mi căra crucea,
despre care nici n-am știut că există.

Îmbrățișarea ei va însemna
contractul cu eternitatea.
Un contract pe care nu-l voi plăti,
niciodată,
în zile, în luni sau în ani,
pentru că mă va ține mai sus de vremuri.