Privești la mine ca
La un dulap din viacul Optsprezece
Păstrat în Ermitajul din Petersburg
Și ți- jale să mă arunci...
Iubit-o de-acum sunt și bătrân și
Uzat...
Pe mine mințile m-au lăsat
Și iată pârul
În fiecare dimineață cade
Și nu dorește să
Crească altul în
Loc...
Să mă jălești și să mă
Consolezi
Tu pnetru orce gafă
La mine te
Zborșești că-îți că ești mai
Da
Ești mai tânără cu șasesprezece
Ani...
Dar tot anii trec
Și peste șaseprezece ani
Privește bine la mine acum cum arăt
Așa ai să arăți tu...
Ei cum???
Ai să mai ridici vocea ta de pițigoi?
Când ze uită lumea și se distrează
Ție ți-e mai ușor???
Nu înțlegi că deși mă mișc mai greu
Eu
Mătur totgunoiu prin
Pridvor...
Da tu tot stai la sfat la margine de sat
Și-ți pare bine când în sat
Vorbeau vecinele-
El uite sor-o cum
A răsfățat-o!!!
Așa că nu te grăbi să mă arunci...