de ce m-ați închis în sala de meditație – ochilor? inima unui poet rădăcinează
înlăuntrul ăstui trunchi al meu
zdrențăroșii cavaleri ai fochetanismului mi-au gubelit felul trei oferindu-mi
la schimb miruirea unui cap în gură smetie în meclă șpiț în cur

singur
între aceste pupitre ale căror sertare au murit demult imitând sănii de lemn
mă simt zeul morfo-sintaxei – nimeni
nu a râvnit vreodată la cele zece tabele de adevăr
în care fiecare speranță îndeplinește mendeleevic funcția de subiect logic

dacă vă veți întreba vreodată ce înseamnă Mu – nu veți ști că Munteanu este
o simplă căpățână între cele 118 elemente chiluge
căruia Căpitanul i-a înnodat cu șiretele creste
iar Vf. Crucii i-a întărit credința
într-o peșteră a binecuvântării în zadar

Dâmbovița mi-a șters mucii cu pieptul ei învolburat
Piatra Craiului mi-a tăiat unghiile și mi-a sumes poalele sufletului
ca roua tristețea unei Flori-de-Colț
și singura mea jucărie și întâia dragoste a fost Păpușa
care și ea m-a înșelat în cele din urmă cu Pecineagu
și s-a lăcuit

m-am cerbit cu cerbii
m-am lupit cu lupii
m-am ursit cu urșii
am râs cu râșii – azi
sunt cotoiul unui verb în călduri care s-a deprins a deschide cu laba
ușa unui frigider înțesat cu vin roșu

așa că
voi termina această ultimă sticlă a deziluziei de sine
și voi atârna de fereastră peste balcon
ca fericirea deasupra anilor trecuți
și
în timp ce voi fi amețit pentru cea din urmă oară
mă voi simți ca într-un orfelinat
de care dumnezeu se șterge pe picior de parcă
ar fi călcat într-o baligă
pierdută de sub imensa-i coadă totdeauna albastră

Hăis! n-auzi?
(inimă a mea ai bătut cum ai vrut - numai Cea!)