Sufletul meu țintuit de vise precum o jertfă lipsită de apărare
freamătă ca frunza bătută toamna de vânt,
arșița dorului îmi pustiește gândurile cuprinse de disperare
iar îndoiala îmi adâncește cu râvnă, în liniște, un sinistru mormânt.

Iluziile perverse dansează în jurul meu ca ielele amăgitoare
și țes în mintea mea o plasă fină din taine și mister.
Oare, inima a orbit și nu mai deosebește buruiana de floare
și umbra înșelătoare de lumina ce coboară din cer?

Am devenit cumva robul minciunii trufașă
ce se desfată cu slăbiciunea minții mele,
sau mă învârte ca pe un fus o ursitoare pizmașă,
alungată în neguri de suratele ei nemulțumite și rebele?

Furia că ai plecat, ademenită de un vis, m-a orbit,
mi-a pierit somnul și văd roșu înaintea mea, ca taurul,
iar tot ce părea așezat în suflet, acum e sfărâmat și răvășit
fiindcă destinul n-a ținut cont de sufletul meu când a aruncat zarul.