Plesnesc din vin- câtă apă tulbură și câtă
ploaie spală(!) cu tresul de perle pe piept merge
către geam să privească la oraș.
Din vin plesnesc venele ei cu tresă albastră-azur,
curbele ochilor negrii, părul prins pe spate
- subțirea talie goală în prisma verde a-ncăperii;
păianjenii toți tac, ca o uimire măruntă a
buzelor copilărești când își trag pe ele ascunzișul
mâinilor.

Ce mi-au fost mie toate(?) nu m-am dedat de lupă,
nu și-au scurs lacrimile mele îndeajuns praful,
de fiecare lumină din drum cînd sunt prinse.
Plesnesc din vin, n-au fost bune cristalinele
boabe roșii, în soarele ce a udat deasupra lor cu
rozalii culegătoare;
atâta apă din ploaie se tulbură-atâta ploaie din
apă stă limpede- când din cer mâinile altora știu să
curețe pământul; prea bunul dresor de
păianjeni fost-a ea, nu eu- cu tresă aurii-n
picioare, pervazul dus cu cea din urmă înghițitură.