poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1956 .



Despre un gigolo clandestin
poezie [ ]
Cu dedicație pentru A.P.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Bott ]

2009-04-02  |     | 



Depravatul de ieri
suferă azi de blenoragie orală.


asudă rău sub limbă săracul
de când cu moartea subită a sexului,
vorbește mult și mă plictisește,
narează banale povești
despre bețiile și partidele de amor
de care chipurile avusese el parte
pe vremea strălucitei sale cariere
de prestidigitator
al armelor reci și de foc,
vocabula pixul și multă,
foarte multă muniție de la nenoroc.



însușisem abecedarul seducției-
bătea câmpii inima lui-
cu mult înainte de-a învăța să imit
urletul unui lup către Lună
pe o alee pustie.


dând din limbă uneori,
alteori-din coadă,
știam agil să mă strecor
pe sub pielea victimei simpatice,
de inimă cu vorbele-o mușcam,
ca să-i ling pe urmă sarea de pe rană,
făceam sex cu ea în cinstea zeiței libertății.


după terminarea orelor de română,
seară de seară, cu frica în sân,
muza mea se grăbea să ajungă acasă
să prepare o ciorbă de burtă sau o friptură,
să nu crape cumva parazitul de foame,


pe când eu mușcam de gât cu sete
sticla de-alcool Dracula,
cum mușcă alții din franzelă
din mers, în grabă, pe stomacul gol...


plumbul tristeților zadarnic
încercam într-un poem de aur
să-l preschimb, căci din nou
din nou se revolta în mine
urletul trist al pierderii de timp


și mă lăsam atunci pe buze sărutat
de berea blondă ca de o femeie,
în capul oaselor apoi mă ridicam
și îmi scoteam dulăul la plimbare
să latre la cățele...


uneori când mă scârbeau peste măsură
prea multele trădări, intrigi și farse,
trăgeam aerul adânc în piept
și îmi scuipam flegmatic lira-nsângerată
în "imaculații" sori ai lumii,
tușind spasmodic ca un canceros în plină agonie.


din când în când totuși
mă simțeam capabil să desfid
marea de idoli
de pe aisbergurile imperfecțiunii.


erau nopți albe în care ningea
cu-ntunecate astre
peste azurul venelor mele,


eram un gigolo clandestin,
o umbră-nflăcărată
care pășea marțial
peste trotuarele gri ale zilelor sale.



+ + +


au trecut ani.
șancrul dur se ramolise.
alte constelații de bube
înfloresc astăzi
pe cerul negru al gurii,
supurează banale istorii,
pe urmă
se cicatrizează și se usucă.


cotcodăcind în ritm de manea,
înserarea-și adună de pe străzi puișorii-
umbre seduse
de mângâierile aripii sale materne.
se văd deja roind
în jurul bordelului
câteva zeci de șubrede suflete
cu inima crudă și tunse chilug.


se-apropie unul din ele de sifiliticul tată
și despică istoricul bolii în patru
pe buza murdară de sânge-nchegat:
Povestea ta e răsuflată...





.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!