mă împrietenisem cu un pitic transparent lumea îi spunea piticul de cristal
era vesel, era atent şi nu avea mamă
îl suspectam de lipsă de sentimente îi spuneam
nu poţi avea sentimente dacă nu ai inimă
în tine nu se vede nici o inimă eşti numai cristal
el era atent nu avea mamă doar tată
ta-su cânta la pian fără să-l fi învăţat cineva cânta aşa de la sine
sau de deasupra lui nici el nu ştia prea bine
după ce termina de cântat se jucau
îl alinta piticul fericirii şi norocului suprem
într-o zi a cântat cu un bătrân contrabasist
cam pitoresc şi cam necomunist la sfârşit bătrânul s-a ridicat
l-a bătut pe umăr şi i-a zâmbit înţelegător
de-atunci nu i-a mai auzit nimeni

am încercat să mă împrietenesc cu tatăl piticului n-am reuşit
eram cutii de rezonanţă unul pentru altul se pare că ascultam
aceeaşi muzică
într-o vreme se răcise (fără să moară)

apoi am renunţat la muzica aceea îmi doream să-l aud pe el
să aud ce auzeaţi şi voi
dar l-am auzit rar
tot mai
rar
îmi spunea să vin să fac parte din grup
eu nu doream să fac parte din grupuri
nici el nu dorea dar totuşi făcea
apoi a mai murit un pic (fără să moară)

aceasta este povestea piticului de cristal
piticul fericirii şi norocului suprem
uneori mă mai vizitează
îmbrăcat în costumaş roşu
sau albastru
se aşează într-un loc al lui eu îi spun
nu mai sta acolo că îmi stai în cap
se ridică, mă priveşte preţ de-o ţigară şi pleacă
ultima oară părea foarte bătrân aproape că nu se mai vedea prin el
ai fi putut crede că are inimă şi sentimente
nu ştiam că e ultima oară
dar el ştia, a aşteptat
să-i spun să nu mai stea acolo, că îmi stă în cap
s-a ridicat, m-a privit preţ de-o ţigară
mi s-a băgat în suflet
şi a murit (de-a binelea)

atunci am hotărât să mă ridic
să te privesc în ochi
şi să îţi spun:
normal că te iubesc
cum organul meu genital să nu te iubesc?
te iubesc de mă cac pe mine

***

între timp
autorul a făcut doi pitici
nici unul de cristal pitici de carne şi oase
cu inimă şi sentimente