O, cât de sublimă-i liniştea în munte
Şi dezmierdarea lunii reci pe frunte.
Şi frunzele cu susurul cuminte,
Cum se coboară noaptea să ne-alinte.

Peste molizi se-aprind atâtea stele
Şi mă îndemni să ne jucăm cu ele;
Ţi se-oglindesc în ochi precum în ape,
Vezi, dragostea acum să nu ne scape.

Întinde mâna lin înspre păduri
Să ţi-o sărute-n taină funigeii;
Se văd prin ierburi urme de conduri,
Cine-a cules din câmpuri dediţeii?

Ce inimi dragi s-au aplecat în noapte
Peste dumbrăvile cu mulcomite şoapte?

Hai, să plecăm cu sufletul deschis,
Spre culmea de mireasmă şi de vis.

Din LUMINI PESTE VĂMI 1940 - 1944