E liniște la Curtea Marțială,
Cu toții stau, nerăbdători, în sală,
Așteaptă condamnații și sentințe,
Privesc în jur și caută referințe.

Nimeni nu știe ce se va întâmpla,
Cine a greșit și care-i va fi pedeapsa,
Se privesc, cu toții, bănuitori
Dar dau din cap atotcunoscători.

"- Să vă ridicați, vă rog - anunță aprodul,
Va intra în sală judecătorul!"
Și, apoi, cu degetu' spre mine arată
"- Numele tău, să-l spui, deîndată!"

"- Femeie", zic, ridicându-mă-n picioare,
Cu toții-mi aruncă priviri iscoditoare
"Cine-i, ce-a făcut?", se aude-n șoaptă.
"- Femeie, mă numesc și mă declar vinovată.

Da, am strâns lacrimile tuturor,
Ale mamei, ale pruncilor - ale oamenilor -,
Le-am transformat în ape curgătoare
Și le-am lăsat să curgă-n zare.

Da, am șoptit poezii în amurg, târziu,
Am alungat boli și m-am rugat, eu știu,
Am desenat zâmbete pe nori,
De toate-s vinovată dar îndurare voi!"

Judecătorul mă privește inert,
Ascultă, cântărește și, apoi, dispune, încet:
"- De toate astea, da, ești vinovată
La iubire, vei fi condamnată!"