se ridică aburii din gura pământului
singuratic flămând de o mângâiere
trag perdelele
îmi condamn sufletul la închisoare
astupându-mi toţi porii cu frigul
din mine şi din cameră
nimeni nu-i ţine de urât
doar fumul de ţigară
o iluzie cu care ne hrănim de la ultimul potop
târâş intru în ecranul computerului
n-am învăţat mersul pe vârful degetelor încă
târâş intru în căutarea unei poezii
unui Dumnezeu
care să-mi destupe porii ca o caldă transpiraţie
târăş până îmi tocesc genunchii coatele
până adorm cu tasta ca un sfârc de mamă între buze...