Dacă ai ține în acest pumn privirea,
cu pașii ei gazelici, de var trecut cu pensula
prin pomi-- mă țin în cupa ta de brumă,
lucesc în sufletul tău postit galben pe fire de ață
nevăzute.
Eu, eu am trecut prin mana roșie sorbind mult
din melcii-i sorbind mult din casa ei și mai ales
sorbind mult piruetele vaselor deasupra;
când stau eșantioane de păsări la orizont și dulcele
măr la pâmânt îl coboară cu întrebările tale
-- te-ai ruga să adormi înainte de lăsarea nopții.
Boabă cu boabă timpul l-ai înghițit și țestoase
ai urmat cu solzii noi ce-au lăsat omul în urmă
- privirea prinsă într-un pumn ca o lupă-ntr-o
scamă, mai uită-te pe brațul meu, să-nșire uitarea
de toate, grămada de semne.
Aș fi rupt din tâmpla ta înalțimea- la sfârșitul zilei
mă-ndrept troznind pași de lup și funigei acrișori
- n-o să fim noi cheia de apă a ceasului de
întuneric ce-și răstoarnă mersul în plumb, deși ai
spune că încă iubești și obrazul încă ți se zbate
în mine.
Eu, eu am trecut prin mana roșie, toată, un lung
deget ce-mi potrivește agrafele în păr.