La destulă descompunere distanţă
astrele se roteau altfel.
Trecând peste vremea când omul sfinţea locul,
eu, oama care nu-şi găseşte locul,
mă gândesc ce simplu ar fi
să-mi iau nimbul, jucăriile, aripile
şi să plec.
Dac-am fi fost în vremea de odinioară,
flacăra de lângă mine ar fi tremurat
la pasul tău, apropiindu-se.
Aşa, eu cum să te mai simt venind?
Astăzi e pe cale să se transforme în ieri
iar eu irizez dezastruos zarea
cu electroşocuri aplicate unui cadavru.
Nu cred că dacă ai veni te-aş simţi venind.
Dar dacă flacăra tremurătoare ar mai fi
şi te-aş simţi venind...
Chiar dacă, adăugă placid Descompunerea,
ronţăind de zor rămăşiţele anului.

31 dec 2008.