În singurătatea mea cerul se urcă
roz de cumpăna venelor mele din frunte;
și-au pus liliacul la poale, crusta de
gheară în buze, mâna desprinsă în păr
- numără între case, între porți, ‘am fost
prietenul mamei tale, cu sipcă de cafea
și gene lungi’,’eu am fost Eva și stiu
țese petrolul în copertina de pe garaj’,
’eu sunt doar Beese, stele subțiri se pun
în satul meu tot timpul.
Seara devreme le uit cum îmi spală
nările de jad și dârele de gheață se șterg
în urma avioanelor’.
În singurătatea mea, limba timpului se
clatină ca un dinte de lapte, acadele
albastre scurmă cu lupa lor de nisip, ‘aș
mai încerca un pepene, îi fac
un dop, se știe că la urmă e la urmă,
chiar și ofilit îți dă scamele de coaste,
e atât de dulce și bun’.
Nu mă face rece și clară ca un început
de zi, doar în cercul tău protit cu
scaunele tale, umărul plușat ca un rotocol
de ceai fierbinte mă cerne de lume sub
cerul ce urcă roz în vafele lunilor de
iarna.