Cațo, ce cață roșie se uită în mine și-și strecoară
glasul pe bețigașele de câmp (?) aleg mare risipa
tufelor de scaieți și vara ce-a fost și vara ce rămâne.

Văduva Mary aleargă ofilită în depozitul de grâu
- lumina se prinde pe spatele ei, e un gard verde,
aș crede că mi-e ciudă pe rigipsul ce-i stă dedesubt
între plăci; marmura verticală de pepene compost
o străpunge cu tulpinile ei, ochii i-s plisați în haină
și cu mâinile caută către vârful de mur.
Ce cață amintind de Mary se uită prin mulțime și
crapă de liniștea ce-i smulge în piept mărgelele
(?) nu-mi pot rupe mersul de pământ și ochii privind
în față; păduri limpezi mistuiesc satul de mai bine
de ar fi întunericul brâul meu de despuiere în lac
- clopote largi au adormit în urmă.

Eu m-am pus în brațele mamei și ochii i-am răsucit
în gresie, eu am cerut un pumn să strâng între coapse,
cu nișa lor strivită de aburii băii- deschis mi-e nodul
din gât și fruntea scăldată în flori uscate.
Caută în cața asta roșie, Mary- ce-o să găsești- micuțe
mărgele așezate la tălpi, norii argintii de iunie.
Ce-o să le faci cu semne cu dinții tăi ca gheața (!)