Ce amar sân să-mi crească în ureche
(?) am păstrat inima lui de linte
- sunt prea multe frânghi întinse spre ape,
sunt prea multe plute măcinate de stânci.
Să-mi fie bine nu-i un minut, n-o să cresc
din jocul palmelor tale pe frunze, n-o să
cresc din acele tale infinte în cartonul
împodobit cu nasturi și staniol auriu, ori
de rasa cu pixuri colorate mă rupe cu
o linie groasă.
De-ai fi văzut. . Ce amar sân o să aștepte
în umbră ceasul de lumină al zilei,
ce clipă o să trăiască în pielea lui, ori
ascultând cum ascunde viscolul de pasta
acoperișurilor o să spună că-i mai bine
jos decât sus și nu-i trist deloc în mijlocul
pâmântului.
Ce lung clopoțel risipește galbenul disc
pus în noapte, m-a uscat vântul de toamnă
c-un dinte de cretă de care mă frec până
în oase.