Trecea cu joagărul
peste codrii seculari de la Căldăruşani,
dădea cu sacâz pe corzile vocale
şi gâlgâia boabele de veselie
în ha şi hi,
îşi trimitea râsul peste capetele prietenilor
din copilărie ca peste dealuri mofluze,
zbârlite în soarele dimineţii,
îşi revenea după lunga muţenie.

Râdea, albă ca un after shave prelins pe obrazul
fără pic de păr,
şi urmele lamei o dureau.

Râdea, ca şi când râsul i-ar fi vindecat
arborele genealogic,
voia să evadeze din ţara lui Gulliver
şi nu visa decât la ziua când
nu va mai fi nevoie de nimic pentru asta.

Între râsu-i liliputan şi tăcerea uriaşă
ar fi vrut să ştie cum e să-i cadă plânsul
pe propria imagine retuşată.