ai vrut să-mi fii o mare albastră
dar ştii atât de albastră
aşa cum se vede cerul uneori
prin ochii unei flori
încătuşate în glastră

topit după tine să-not şi să –not
prin acvariul acestei iubiri
dar nu pot
nu mai pot

şi m-ai vrea nemiloaso
sechestrat în retine
să-mi pese de noi să-mi pese
de aceste ruine

gânduri spartane vin ghilotine
apasă deasupră-mi
atârnă ciorchine

undeva departe acorduri ciudate
ne despart fiorduri
de şoapte

mai aştept mai aştepţi în priviri să ne-apară
happy-endul de ieri diabetica vară

să încerc să-ţi ating abisalo adâncu
cutremur să mă ca profeticul hâncu

dar vezi când îmi ningi ce ciudat
mi se scurge prin vine
o umbră de înger mumificat
în porniri sanguine

voi pleca vei rămâne şi totuşi şi totuşi
înflori-vor în noi flori bizare de lotuşi