Mai știi ,
privem spre culmile de cer
cum împreună cresc și apoi pier
sub norii negrii și pufoși
ce dăruiau din plin răcoare ..
Iți mai aduci aminte oare
de ploaia ce așternea -n solfegii
cântecul ei sacadat
peste cîmpul însetat?

Mă crezi ?
Și azi privesc în zare
să deslușesc în depărtare
un semn ,ceva să-mi spună
că existăm tot împreună,
că florile ce-au răsărit
țin visul nostru înflorit ,
dar mă înșel ca ș-altă dată
și o iluzie e viața mea toată.

Ai uitat ,
și nu mai are sens acum
să trezesc uitate amintiri pe drum
cenușă-n vânt sunt toate
ușor ,ușor împrăștiate
și din iubirea nostră mare
n-a mai rămas decât uitare
iar răni adânci și dureroase
așteaptă timpul să le coase.

Nostalgii
vremuri ce ușor s-au dus
așteptă alte vremi acum
să renască dintr-un fum
iubiri și vise să trezească
și doar prețuind iubirea
să atingi nemărginirea
visului de zbor printre gânduri
purtând dragostea-ntre rânduri.