Adam se deşteaptă; îl arde lin coasta,
Femeia din faţă senină-i zâmbeşte,
Uimit, el se-ntreabă, ca-n vis, ce e asta ?
Bălaie şi goală, la ce foloseşte ?
Deodată privirea în miez îşi ţinteşte,
Stă gol de răsunet o clipă; din castă
Fiinţa-i un licăr de jinduri ţâşneşte...

Iar Eva, pătrunsă de dulcea săgeată,
Vărsându-şi pe spate a pletelor unde,
Îşi plimbă surâsul cu-o graţie-nceată,
Pe sâni, peste coapse, pe trupu-i oriunde,
Să afle ce taină-i deschisă... şi, iată,
Ferindu-şi ruşinea cu palme plăpânde,
Mai mult o arată decât şi-o ascunde.