Vã înduraþi de mine, îndurare,
Atât mãcar, prieteni, de-aþi avea!
În hrubã zac, nu sub un pom în floare,
Aici, în surghiunia cea mai grea,
Cum Domnul se-nvoi cu Soarta mea.
Cocote, crai, novici ºi tinerei,
Voi acrobaþi, voi dansatorii cei
Mai iuþi ca strechea, ageri ca iatanul,
Cu voci ca zvonul unor clopoþei,
Aici îl lãsaþi pe Villon sãrmanul?


Voi menestrei cântând în voia lor,
Craidoni, ce numai râdeþi ºi glumiþi,
ªi risipiþi bani buni ori calpi cu spor,
Oameni de duh, oleacã aiuriþi,
'N ãst timp el moare de mai zãboviþi.
Stihuitori de cântec, vers, oraþii,
De se va stinge, faceþi-i libaþii.
El zace, raze nu-i aduc aleanul,
Nici adieri, i-s ziduri grele fraþii.
Aici îl lãsaþi pe Villon sãrmanul?


Veniþi sã îl vedeþi în pãtimire,
Nobili iertaþi de orice bir ºi dare,
Neaplecaþi la legi ºi cârmuire,
Ci doar în faþa Domnului cel mare.
Postind duminici, marþile, oricare,
Lui dinþii ca de greblã i se fac,
(Din coji uscate, nu din cozonac),
ªi-i toarnã-n maþe apã cu toptanul,
În hãu adânc nu-i masã, nici hamac,
Aici îl lãsaþi pe Villon sãrmanul?


Juni ori bãtrâni, prinþi ce vã pomenesc,
Aduceþi-mi iertare cu sigil domnesc,
ªi scoateþi-mã-n coº, tras cu arcanul.
Aºa se-ajutã porcii, mã gândesc;
Guiþã unul doar, în turmã o tulesc.
Aici îl lãsaþi pe Villon sãrmanul?