poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5647 .



Locusd periucundus (II)
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Ion_Monoran ]

2008-08-27  |     |  Înscris în bibliotecă de Marius Surleac



Deși
nici măcar vreun arbore
sau măcar o ruină nu par să sugereze
că acest loc ar fi putut fi cândva locuit
să ne imaginăm totuși
că sub tufele de măceși și de muri
s-ar putea ascunde
cea care-ar fi fost cândva
Troia sau Cartagina acestor ținuturi
sau doar o simplă așezare
la fel cu cea aflată la numai câțiva kilometri
și căreia i se zăresc bisericile
cu turlele ușor înclinate într-o rână
în așteptarea unui restaurator
care să le dea strălucirea de altădată.

Ascunse deci de mărăcinișul des
ca și de fantezia noastră
la numai câțiva centimetri sub sol
vestigiile sunt de o importanță istorică
covârșitoare de genul unui depozit
în care sub un strat relativ gros de cenușă
dorm tot soiul de relicve ciudate
vreo mănăstire sau biserică
ridicate pe vremuri în mod obligatoriu
la o oarecare distanță de locurile populate.

Iată locul
pe care se înălțau cândva zidurile
îmi spun și rup măcriș din smocurile
de iarbă ceva mai întunecată și mai grasă
ce-mi stârnesc imaginația și dorința
pentru mine ele înseamnă la fel de mult
ca rămășițele oricărui templu sau cetăți
pe care doar ochiul exersat al arheologului
mai știe să le ghicească
în intimitatea banală a prezentului
la numai câțiva centimetri sub sol
sau în zidurile vreunei gopodării țărănești
ea însăși o cetate populată cu rațe
cu gâște sau cu porci
care atunci când se adapă sau se bălăcesc
iau înfățișarea unor bârne
ce plutesc în derivă
pe râurile ce străbat câmpia
aidoma anticelor apeducte.

Iată satul
îmi spun deși abia-l zăresc printre
roiurile nesfârșite de țânțari și de muște
dar cu casele parcă ieșite din pânzele lui Utrillo
mucegaiul și cârpiturile înlocuind elementele
florale ce unduiau cândva
prin figuri și embleme ale tradiției
până nu demult transmise din generație în generație
sau transformate în țărani
în căutarea acelei metafizici a frumosului
cu riscul să se piardă chiar la un moment dat
într-un joc steril de semne și formule
cum altădată în mijlocul unei naturi
vivificate și spiritualizate.

Satele au murit
și multe dintre cele care mai supraviețuiesc
dirijate de la oraș ca pe vremea anticilor greci
par să atârne ca niște mici candele
pe pereții cărora la o privire atentă
poți să descoperi gravată lupta pentru supraviețuire
așa încât până și stolurile de rândunici
și de vrăbii ca și amărâta turturică
melancolice și delicate
trebuie să se apropie tot mai mult de oraș
ca de un zeu năprasnic
sub oblăduirea căruia până nu demult
ciobanii-și pășteau oile
întinși la umbră și cu brațul sub cap
ca Ioana d’Arc altădată ascultând vocile celeste.

Satul a murit
dar poate că peste ani cineva
pătruns de miresmele unui trecut
ca și ale unui limbaj demult legendare
răscolind pe sub tufele de măceș și de mur
undeva pe marginea Timișului
la fel ca mine
va da peste urmele vreunei biserici
sau peste vreun schelet zvârcolindu-se
ca pământul de sub vetrele țărănești
ca putregaiurile ca sămânța
și după ce va îndepărta vălul subțire
și molozul de pe ziduri
prin ochii imaginari ai ferestrelor
plasați undeva foarte sus
l-ar putea zări curajul și naturalețea
Marilor Fantome
și ochii lor prin gândurile lui
aidoma unor duhuri de mare concentrație
ar putea goni din nou realitatea
în păduri în mistere sau în basme
totul redevenind cum, așa, nu vom afla niciodată.


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!