am avut iar visul în care locuiesc într-un turn aș zice de sticlă
dar prea se arcuiește în bătaia vântului până la pământ
pământul scârțâie și mă tem să nu cad în grădinița de peste drum
mă țin cu toată puterea de-o ușă în lumina fulgerelor
mâinile îmi albesc de prea multă încordare

puhoaie de apă mătură tot numai turnul meu nu se lasă
se încovoiază peste sârmele de telegraf rezonând la tunete
și furtuna geme vuiește se înfurie
plânge se vaietă se tînguie îndelung se ceartă
caută
nu știu ce caută

broboane sărate-mi coboară din tâmple mărunte și reci ca de gheață
aș duce o mână prin păr și pe frunte dar nu pot să mișc
să nu cad să nu mor să nu las să mă ia noaptea

dimineață
de la balcon privesc orașul încă ud și
sub tălpile mele betonul începe să se încălzească

mă gândesc că azi noapte a fost furtună
e ceață