câte-un bătrân cu barbă albă
şi cu păr de nea
îmi răsare în drum
de câte ori mă gândesc la tine

de fiecare dată e un altul
mă priveşte câteva clipe
şi apoi pleacă

o ceată de bătrâni
au trecut pe lângă noi
şi de oameni
care-mi priveau uimiţi
lumina de pe chip

erai consternat
de câtă fericire încape între noi
parcă te plimbai de mână
cu o fiinţă nepământeană

dar ştiu că nu eşti tu acela
ce se zgârceşte să-mi mai spună
că sunt frumoasă

cel care
mă trage de picioare în jos
să umblu exclusiv pe pământ
unde nu te mai întâlnesc
nici în scrisori

unde e tărâmul acesta străin
în care
nici pe dumnezeu nu-l mai văd
ieşindu-mi în cale
costumat în bătrânel
cu părul şi barba colilii