Dă-mi noapte, tu, o clipă de odihnă
Şi dăruieşte-mi somnule uitarea
Să şterg nelinişti ce n-au tihnă
Să sting şi să înec visarea.

Şuvoiul cald să mi-l îngheţi în vine
Dorinţi să nu-mi mai chinuie făptura
Să nu am dor, şi vis, şi gând, în mine
Râzând de nebuneasca-mi amăgire.

O rugă singură-mi rămâne
Stârnind un dor ce-i dincolo de fire
Din mal în mal s-aştern oceane
Să-mi treacă nopţile mai pline
Cu-o nouă şoaptă de iubire.

Tu, Doamne crezi că-ţi cer prea mult
Să mă mai laşi ca să ascult
Cum plânge ploaia în suspine?
De stau cu cine mă-nsoţesc
Dar dacă mor? Dar de trăiesc?