sunt arhitect şi-n mintea mea
imaginez acum o casă
cu uşi, fereşti . . . şi tot aşa
cu scări frumoase şi terasă

iar eu, mergând pe trepte-n sus
la mijloc mă-ntâlnii cu mine
care sunt eu şi care nu-s?
şi cine-apropitaru'? cine?

dar eu n-am chef de amănunte
nici celălalt de ghicitori
suntem leit la ochi, la frunte
şi parc-am fi copii din flori

aşa că iau un ciot de cretă
şi-i fac un semn discret pe haină
în altă viaţă mai concretă
să nu coexistăm în taină

dar când ajung în dormitor
şi în oglinzi mă uit, direct
zăresc şi eu un semn uşor
pe haina mea de arhitect