Suntem prizonieri, dar ºi liberi suntem!


Suntem prizonierii ereditãþii noastre pentru eternitate;
aºa ne-am nãscut - programaþi – sã evadãm e-n zadar!
Ducem în noi, ºi patimi, ºi boli, ºi grele pãcate
Ale strãbunilor din arborele - far

Ne rotim în cerc, într-o pedeapsã eternã!
Împingem pe munte stânca ca un Sisif, în cercul lui vicios;
cum sã ieºim din programarea fatalistã ºi ternã,
prin care repetãm viaþa pãrinþilor – într-un cerc mereu întors pe dos?

Suntem prizonierii minþii noastre fundamentale,
A informaþiei implantate în neuronii cu care ne nãºtem,
Avem aºadar un destin – nu avem altã cale!
Cum sã ieºim din aceastã închisoare-sistem?

Sã fie oare viaþa – o istorie ce se repetã etern?
Ce viaþã e asta? Sisif era omul arhaic,
alta a fost povestea omului istoric,ºi alta, a omului modern.
Trebuie sã evadãm din sistem, altfel vom rãmâne veºnic - ,,omul prozaic’’!

Singura cale deschisã ce ne lasã liberi din închisoarea minþii,
E calea cunoaºterii - cea a înþelepciunii,
E cea mai bunã pavãzã – a existenþei ,a fiinþei
Ce nu ne lasã, lesne prinºi, în mirajul minciunii.

Programatorul n-a conceput ADN-ul închis , fatalist.
A programat în invariant doar specia , generalul,
ca lumea sã nu se împerecheze haotic – existenþialist,
Dar a lãsat în libertate tot particularul.

Lumea nu e un joc de Monte Carlo, cum afirma Monod, dându-ne lecþii...,
ªi nu începe totul prin contingenþã, cum spunea Sartre în Fiinþa ºi neantul.
Programatorul a ales o altã cale - cea a arhetipului pomului vieþii:
În care trunchiul - invariantul, iar ramurile - variabile – formeazã la un loc, etern, bauplan-ul.


Astfel a conceput El programul genetic pentru cea mai bunã lume,
dintre toate lumile posibile a fi.
Ca sã fiinþeze, autonom, individul – Leibniz, aºa, ne spune!
Într-un continuum prezent, etern ºi liber, zi de zi.

Suntem douã treimi programaþi, iar o treime rãmânem, la margine de haos;
Prizonieri ai ereditãþii , dar ºi liberi, o ºtim cã suntem!
Depinde de noi ce lãsãm moºtenire – adaos,
Generaþie pe care o procreãm.
Vasile Anton