Tot orașul se săturase
de monsrtrul pe care se spunea
că bătrâna Doamnă J.îl ține într-un borcan de magiun
luat cândva de la aprozarul din colț,
devenit apoi supermarket , internet-cafe
și second-hand .
Se spunea că noaptea , la 23:47,
îi dă drumul în cadă să se mai dezmorțească puțin.
De văzut ,nu-l văzuse nimeni niciodată ;
doar administratorul , când s-a dus să-i verifice un robinet
a spus că a văzut în cadă urme de tentacule, labe, ghiare, colți
și câteva pene .
Și puțin magiun - delicios, deși cam dulce după gustul lui .
Mulți spun că Doamna J. - "J" de la "Jeni"
sau poate "J" de la "Jale"-
așa bătrână și singură cum e
ar trebui lăsată în pace cu monstrul ei de companie.
Doar că atunci când îi dă drumul din borcan , la 23:47,
monstrul cântă o șansonetă, mereu aceeași,
cântată cu o voce groasă, ce-ți face coșul pieptului să vibreze.
Se aude în tot orașul, mereu la aceeași oră,
și cântecul ăla blestemat
te face să plângi. Întotdeauna .
Orășelul nostru nu suportă atâta tristețe !
S-a hotărât ca mâine bătrâna Doamnă Jeni sau Jale să fie dusă
într-un azil drăguț și confortabil ,
iar borcanul să fie aruncat în râu.


În noaptea asta , la ultima șansonetă, toți dar absolut toți au plâns de dorul
monstrului din borcan .