Neliniștea apostată e un prizonier ce scapă din închisoarea sufletului,
Ce-adună mii de vise într-o cutie neagră și lasă subconștientul să alerge.
Suspinul iubirii pierdute e un vultur cu plisc de topaz ce se-nfruptă din inimă;
Speranța salvatoare e o lumânare aprinsă ce se topește-n aura soarelui;
Dorința revederii e un copil ce se pierde-n mare,amețit de mirosul de alge;
Tăcerea obsedantă e o umbră albă ce dă naștere gândurilor fără noimă;
Nesiguranța nemiloasă e un călător ce se îneacă în oceanul de vise;
Melancolia repetată e un cuib de vipere rebele ce se hrănesc cu lacrimi stinse;
Nostalgia silențioasă e un scâncet al norilor ce ucide inimi închise;
Durerea tacită e o enumerație a iluziilor pierdute-n depresii efemere;
Dorul însetat e un liliac trecător ce se hrănește cu șoapte din trecut aruncate în zare…