La anii bătrâneții
( Eclesiast 12)

De nu te-ndrepți din tinerețea ta
Privind la Ziditorul tău de sus,
De nu te-ntorci la El cerând a te ierta
Prin mijlocirea Domnului Iisus,
Va fi amar la bătrânețea ta în ani
Când vei simți că nu mai faci doi bani,
Și negăsind plăcerea de-a trăi
Ursuz și plicticos cu cei din jur vei fi!

Atunci vei sta la portă sau la geam oftând
În vremea când „străjerii casei” tremurând
Și sprijinită de un biet toiag
Vei blestema și pasul peste prag,
Căci „oamenii cei tari” nesiguri oscilează
Dând vina pe pământul care tot vibrează,
Lăsându-te condusă de ai tăi nepoți
Vei bălmăji mereu că nu mai poți...


Zbârcită-n fălci și buze tremurânde
Ca „ulița” și „două porți” se-nchide,
Căci „măcinatul gurii” de mult nu mai lucrează
La număr lipsă sunt și tot se înpuținează,
Iar „huruitul morii” încet se domolește
Și-n ciripitul ei, ea nu mai clevetește,
Și-atunci pe uliță șoptesc clevetitoare
Vrând cât mai urgent să-ți fie bocitoare.

Ce triste clipe poate fi toți anii
Când boala și necazul ți-a mâncat toți banii,
Și de-ai putea întoarce timpul iară
Vei repeta aceiași viață amară ?
E timpul întrebării, să răspund:
Voi merge ca și gloata... până când ?