Fiind însă fulgerător, fulgerător mi-a trecut. Aşa cum
numai în poveştile bune se întâmplă. Şi inima mea pustie
seamănă tot mai mult cu fundul pământului. De acolo răzbat
lumini către pieptul acesta. Şi atunci am ieşit în stradă
şi am tras două gloanţe în primul om ce mi-a apărut în cale.
Eu însumi aş fi putut să fiu în locul lui dacă toate acestea
te-ar fi îngenuncheat şi pe tine. Însă tu ai rezervată
o altă muşcătură din vânt. Sâni mari şi grei, dureroşi. Dinţii
înfipţi în pulpiţele lor moi. Uite, chiar şi acum, în spatele meu
cineva îşi ţine respiraţia, însă inima mea este peste puterile lor. Însă
inima mea peste puterile lor calcă asemeni unei şenile de tanc rusesc.