Privirea ta obosită
unduind peste trupul meu
tomnatic
mă adoarme
lăsând în urmă
cortina uitării
cu ecourile ei.
Simt respiraţia ta
cu miros de briză
care mă îngenunchiază
în colţul aşteptării.
Mă întreb
cine-şi mai aduce aminte de zbuciumul meu
cine mă va iubi până la capăt
cine mă va urma până la sfârşit?
Nu
nu-mi răspunde acum,
nu te grăbi.
Lasă până ajungi să simţi
contopirea durerii cu mine.
Mă simt eliberată şi pură acum
deşi păşesc mereu pe acelaşi drum
şi strig.
Nu ucideţi iubirea.
Totul în noi e prea sărac şi pustiu.