eu sunt ca mielul rătăcit de turmă
născut în timp nefast şi loc damnat
pe câte lacrimi m-a răscumpărat
ştie doar mama când priveşte-n urmă

de câte ori mă căpăta din moarte
puţinul ce-l putuse aduna
mergea către vreo danie ceva
că mama învăţase cum se-mparte

şi ar fi dat oricând cu bucurie
toţi anii tinereţilor senine
copilul ei să fie de tot bine
iar viaţa fără piedică să-i fie

chiar şi acum când plec şoptit mi-aruncă
vezi că ţi-am pus sub guler un semn roş
că oamenii sunt uneori geloşi
şi prea te-încrezi în toată lumea pruncă