anotimpul fricos nu râde

n-are părul în ochi și nu-i un castron e
lada din pod ai un pod bănuiesc știi cum e
îl țin strâns - o promisiune de nu
mă ține el pe mine - o giruetă
se derulează rapid transpirații reci
și frigul din talpă
poate pătura nu e suficient de înainte-înapoi și rămân măruntaiele goale
fix o caroserie în mijlocul maidanului
oprită la fără 20 într-o rână

pentru că nu există vrajă precum adevăr și asta se înțelege
ca și cum după multe sforțări ai ajunge în sfârșit ce dacă îți leșină genunchiul
pui mâna pe clanță și în dreptul ușii cineva
îți întoarce spatele
începe să-ți ticăie în cap o lehamite suspendată din funcție
ca un om cu sufletul pustiu care se știe până în capătul oaselor
și iese trântind ușa

poate că a sosit vremea să îmi aduc aminte cum e
afară
un text esențial dus la extreme ca
o bătaie cu pumnii
cu nasul plin de borș viteză în creieri
o bombă ce altceva
și ce marfă e
te scuturi și pleci ca și cum ăsta e singurul lucru
de făcut
să scuipi obosit