Trântită pe birou,
O foaie goală de hârtie.
Lângă ea, pixuri și-un creion.
M-am căznit, dar m-am ales
Cu linii albe, trase cu gândirea.

Altă dată aveam,
Teancuri mari, și fișiere Word,
Mai mari decât 1 kb.
Acum, spațiul de pe birou
E umplut de o cană cu cafea
Și hard-disk-ul...
De jocuri Java.

Fibre fine, atât de fine
Incât s-au ales spulberate
De patima creației.
Momentul inspirației,
S-a dus, pe cum a venit,
Incă nici nu știu ce a fost
Nalucă, sau poate un Poltergeist
Ce a mișcat adânc și-a vânturat,
Milioanele de sinapse simultan.

Ce folos? Doar nu-s PC,
Să las un Log atunci când m-am stricat,
Să pornesc debugger-ul și să verific,
Ce-am vrut să fac și de ce n-am reușit.
E un mister total să fii uman,
Dar să fii pe de-altă parte și artist,
Cred că e prea mult pentru mine,
Mă duc, mă culc, și dau reboot.