fular din lână albă la gâtul oraşului
ziua de vineri înnoadă ninsoarea
aşezând pe străzi sfârşitul de săptămână
pernă de omăt la fereastra mea
aşteptarea adună în pliuri seri palide
în care nu se întâmplă nimic
între noi doar tăcerea
şi liniştea dinaintea furtunii
ori poate resemnarea prin poezie
ca un porumbel sfârtecat din penele căruia
se împrăştie fulgii scufundând lumea
într-un ovar de lumină cerul
e doar o floare uriaşă de zăpadă ce ne va inghiţi
plescăind din pistilul ei carnivor
depărtarea aşterne între noi spaţii albe
iar eu te întreb dragul meu
de ce în noaptea aceea mi-ai desenat pe piele
braţul stâng al lui Orion