copacii urcă și cresc
azvîrlind brațe spinoase peste cărările ce fug
degetele înfășurate în soare mă trag înainte
de călcîi mi s-a prins umbra unei pleoape
mușcînd din lumină cu ghimpii genelor
ca de un ochi ce se zbate

de lînga pietre tu
îți scurgi privirea calm magmatic
peste ciocnirea de brațe și spini din vale
pînă la urmă totul va deveni o îngrămădire de corpuri
gravitînd în jurul tăcerii
adîncul injectat în puls
își spînzură sunetele ca niște limbi de argilă

vom cădea dintre paginile cotidianului
crini presați tăind aerul amorf

mă agăț de potecă orele îmi atîrnă tot mai grele în degete
treci filtrîndu-ți prin mine absențele
fără sa bănuiești
pașii înfierați peste bătăile inimii
drumul tău întretaie zilnic cărarea asta
trasînd zigzaguri prin sînge
îmi coși încet nervurile
îmi spui că-ți place să călătorești pe drumuri bătătorite
așa trebuie