nu sunt la fel de bun ca orășenii

n-am lejeritatea oglinzii și nici aparat de filmat
sufletul meu nu e la fel cu sufletul vostru:
solniță
oțetar
sau arc într-un pat

de gâtul meu atârnă un lanț
are în loc de medalion inima:
jurnal găsit la gunoi –
îl port pe dinăuntru să mă scrie
mai aproape de bunicul munteanu
și cât mai departe de voi

stau sub cer ca o sinceritate a copilăriei
s-p-â-n-z-u-r-ă-t-o-a-r-e
mă joacă pe sfori și pe degete negrul soare

am uitat să aduc vita din munte
am uitat să cobor fagul din pădure
chiar și fântâna am uitat să duc înspre gură
de teamă ca rădăcina din ea să nu-mi fure:
sunetul
limba natală
sau mărul lui adam cât o piatră de moară

de pe un munte pe altul aș fi vrut să strig
dar vocea mea arzând peste lume
ar coborî în grădinițele/școlile/facultățile voastre
mai întuneric
mai frig

știu că veți trece pe aici fără nici un cuvânt
hăitași îngroziți că nu simțiți sub picioare pământ
de-aceea stau sub zodie într-o paseră bătută în cuie
și-aștept orbii orașelor
cărările sângelui să îmi suie