Întotdeauna îmi vor lipsi momentele frumoase pe care le petrec acolo…
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de andrei lazăr [andrei comaneşteanul ]
2008-02-02 | |

Întotdeauna îmi vor lipsi momentele frumoase pe care le petrec acolo,
În sufletul munţilor, unde apa curge la vale şiroaie,
Unde fluierul ciobanilor iţi dezmierdă tristeţea,
Acolo unde niciodată să mor n-aş putea!

E prea frumos, cum frunzele copacilor iţi arată viaţa,
Cum crengile pe care veveriţele se caţăra iţi zâmbesc,
Acolo cât de mult aş vrea să te iubesc,
Să simţim împreună natura!

Mi-aduc aminte când urcam muntele, era soare,
Vitele păşteau alene parcă nepăsându-le de nimic,
Oiţele alergau de parca viata abia ar fi inceput,
Totul era de un frumos nemaintalnit!

Da – frumoasă privelişte poate oferi Comăneştiul,
Oraşul vieţii mele, unde sângele mi-e Trotuşul,
Cel care mă face mereu să gândesc vesel
Cel care nicicând nu mă va trăda defel.

Iar seara, în liniştea nopţii, se aude susurul apei,
Vântul cum vâjâie la urechea mea
Copacii cum strigă întruna după mine,
Să mă mai joc încă o dată ca odinioară!

Nu pot să-mi imaginez loc mai frumos ca acolo,
Unde nimeni nu te poate opri să zâmbeşti,
Acolo unde soarele te invită să iubeşti,
Să fii fericit şi să-ţi împărtăşeşti dragostea!

Dar veveriţa cea zburdalnică
Ce-aleargă-ntruna din copaci pe garduri şi pe casă,
Cea care mereu ne uimeşte prin isteţimea sa,
Vecina noastră ce se joacă mai mereu cu o nuca!

Sunt multe lucruri aici care mă fac să zâmbesc,
O viaţă care nu o găseşti pretutindeni,
Secretul este însă păstrat cu sfinţenie de săteni,
De cei ce ţinutul şi-l iubesc!

Andrei Comăneşteanul (Lazăr)