a se lua o noapte de iarnă şi a se amesteca în ceainicul visului cu:
o grădină în care creşteau nu mere, ci roşii de aur
nişte bunici din care: unul cu astm, care curăţa mereu coaja piersicilor
celălalt bolnav de inimă, cărând mereu lemne pentru focul din sobă
şi bunicile
trebăluind prin casă, prin curte
iar în urma lor:
mama tata
trenurile din vacanţa de vară
o apă de trecut, un deal de urcat
apoi noi
dintr-o poză zimţată în sepia
agăţaţi de alte tablouri mai importante
cum ar fi:
o grădină o casă o bunică rămasă singură după moartea bunicului
apoi
încă o bunică rămasă singură după moartea bunicului
apoi eu
rămasă singură după moartea bunicii
apoi cuvintele bunicii rămase singure în poarta casei din deal
şi toate borcanele cu dulceaţă de cireşe amare
ascunse în cămara bunicii
dintr-o iarnă în care ea nu le-a mai deschis pentru nimeni
cine să mai vrea dulceaţă? cine, bunică, cine?

a lua, aşa, câţiva oameni, vii sau transparenţi, a-i aşeza lângă tine
fiecare în parte, fiecare cu ale lui, în parte, lângă tine,
apoi
a simţi lângă care din ei poţi trece, aşa, o viaţă, două
tu însuţi
precum lângă El,
Jesus, tu însuţi