uscatul s-a transformat în raion de organe
oamenii în halat alb m-au despărțit de restul trupului
apoi m-au aruncat între limbi
atârn
atârn la gât morții
cravată românească imprimată cu inimioare

de câte ori mi se cariază un sentiment
țin iarbă de rucăr în gură glasul pământului mă adoarme
pe mine
pe mine mausoleul unde-și cinstesc eroii
m-a coborât dintre nume
și m-a trimis cu ranița-n spate printre străini

toți nuferii deltei de la sânge sunt roșii
frecarea cu aerul produce sub păsări scântei
înainte! atac la arma cu cerneală!
printre ele
printre ei
voi cuceri ultima redută a vieții

e un asfințit în care lipsiții de cuvânt
iau cina cu aleșii locali și cu deținătorii de parohii
cuțitul de pește este ascuțit pe coloane
furculița de pește străpunge adevărul în ochi

afară ninge fulgii atomici
murdăresc rufele întinse pe sârmă cu trupuri cu tot