De vină-i motivul oglinzii

În ochiul meu și-a făcut cerul un mic depozit,
a aruncat luna prăfuită de aur într-un ungher,
a împrăștiat și o mână de stele la întâmplare,
apoi a lăsat să fie o noapte adâncă,
probabil se pregătea un spectacol
cu multă,cu multă,
dar multă iubire
și ca să nu rămână în urmă
pământul mișcător cum este
și-a ocupat și el un mic spațiu
în aulele ochiului meu
și când a început a aduce
tot felul de lucruri
nu mai știam unde să le pun
îmi clădea în ochi metropole
pline ca de râie de oameni perfizi
ce știu la perfecție arta militară
și nu sunt în stare să iubească o femeie,
mi-a adus tot felul de lucruri sofisticate
și tot ce a crezut el mai important.
Văzând că privirea mi-i atât de împovărată,
mi-am zis să fac o mică inventariere
în depozitul ochiului meu
să mai dau la alții lucrurile vechi
ca să-mi pot face rost de altele noi
și până la urmă ce să vezi,
stelele aduse de cer
căutau o mare adusă de pământ,
se vede că nu aveau pe acolo oglindă,
dar pământul uituc de fire
a venit cu ce vrei în depozitul ochiului meu,
lăsând acasă marea,
luna căuta lacul codrilor albastru
probabil din același motiv al oglinzii,
dar de lac nici pomină,
lacul rămase și el acasă,
acolo în negura uitării
cu acel farmec trist
al singurătății mării.