m-am oprit să vorbesc oamenilor de zăpadă
eram atât de convins că mă înțeleg
fiecare strop apărut pe morcovul lor
îl interpretam ca un semn
gândeam că din adâncul de gheață îmi răspund
gândeam că sunt ultimii romantici
până când bătrânul pe care-l visez
mi-a spus că ei nu înțeleg nimic
cuvintele mele sunt în imaginea lor țurțuri
doar țurțuri la gura unei peșteri
adâncul nu o să-i intereseze niciodată
ei văd doar formele
nu coboară
nu vor să coboare
ar fi riscant
stau doar la suprafață
pentru a-și spăla ochii în peisajul trecerii
viața lor e în plină iarnă
poveștile lor de dragoste sunt moarte
oamenii de zăpadă nu pot să iubească
dragostea lor e de pensionari ai timpului cald
o reproducere de idei înghețate
altfel trăirea ei i-ar topi
așa că oprirea mea m-a întristat
i-am lăsat să-și cânte laude
să se închine gerului
ferestrelor înghețate
pentru ei Dumnezeu a degerat