Nebuno-proștii merg bezmetici
Împotriva firului râului,
Nevrând să vadă
Cum timpul curge
Într-o singură direcție.
Progresul există,
Chiar când coexistă
Oamenii cavernelor
Cu înțelepți nenăscuți ai viitorului.
Locuitori ai infernului
Dau mâna cu
Locuitori ai paradisului
Și fiecare își urmează
Propria direcție,
Care duce…
Într-un singur loc!
Și cei care se împotrivesc
Și cei care se lasă
În voia torentului,
Ajung la aceeași destinație,
Doar că unii
Ajung mai înainte
Decât ceilalți.
Minți antrenate să judece
Abia, abia pot ghici
Direcția vântului,
Dar conștiințo-inteligențo-inima
Este cea mai bună
Busolă:
Vorbește tuturor,
Deși n-o ascultă nimeni!
Poate doar nebunii,
Dacă nu li se împotrivesc cei sănătoși!
Viitorul și trecutul
Vin din același punct al spațiului:
De-acolo am venit și eu,
Doar că aburii uitării
Încă îmi mai întunecă mintea.
Momentul adevărului se apropie,
Depărtându-se neîncetat,
Iar eu am ajuns deja
Acolo unde mă îndrept:
Spre locul de unde busola mea
Îmi spune sa fug!
Mă caut pe mine însumi,
Negându-mă neîncetat
Și acceptându-mă mereu,
Cu unica mângâiere și ambiție,
Că voi putea cândva
Să mă pierd definitiv.